.
Acelaşi David Rockfeller declara că datorită microcipurilor oamenii vor putea foarte uşor să fie blocaţi, să li se taie accesul la utilităţi şi la facilităţi. Deci un control complet asupra fiecărei fiinţe umane. Apoi se pune probleme că, odată luat microcipul, nu poţi scăpa de el, decât dacă îţi amputezi braţul…
Va fi foarte multă manipulare mediatică şi oamenii vor fi înspăimântaţi. Se vor speria foarte tare de ideea de rămâne fără o mână sau de a ieşi din sistem. Problema e că, din momentul în care a primit microcipul, mintea va fi paralizată şi omul nu va mai înţelege că şi-a pierdut libertatea. Nu se ştie deocamdată cât de performante sunt microcipurile, dacă vor reuşi să anihileze total activitatea minţii şi efortul de voinţă, dacă omul se va mai putea pocăi pentru păcatul pe care l-a făcut. De orice păcat de care te pocăieşti, Dumnezeu te iartă, dar de păcatul de care nu te pocăieşti, Dumnezeu nu are cum să te ierte. Dacă tu nu vrei să-ţi scoţi microcipul, Dumnezeu nu ţi-l va scoate cu forţa. Deşi cred că vor exista şi minuni, copii care vor scăpa pentru rugăciunile părinţilor. Dumnezeu îşi va arăta puterea şi în vremurile respective, aşa cum şi-a arătat-o şi în vremea prigoanei comuniste.
Marea majoritate a populaţiei României nu crede că nouă acum chiar ni se întâmplă aceste lucruri. Că va veni sfârşitul, dar peste sute de ani încolo…
Mulţi consideră că ceea ce spunem noi sunt nişte poveşti. Când vor fi faţă în faţă cu cei care le vor pune microcipurile, le vor primi. De ce? Pentru că nu au ştiut să se pregătească pentru vremea respectivă.
Despre asta vorbim acum: să-i avertizăm să se pregătească.
Atât ne-a rămas de făcut. Tragem semnalul de alarmă, îi îndreptăm către duhovnici, spre părinţi cu viaţă sfântă, spre cărţile sfinţilor care au profeţit despre vremurile din urmă – Sfântul Serafim de Viriţa, Sfântul Lavrentie al Cernigovului, să le dăm posibilitatea oamenilor de a alege în cunoştinţă de cauză. Să nu-i lăsăm să fie manipulaţi de mass media. Trebuie să aibă posibilitatea de a căuta ei înşişi adevărul şi de a alege binele şi nu răul.
Vine ziua când vor fi puşi în faţa opţiunii: alegi microcipul sau mori de foame. Ce credeţi că ar trebui să facă?
Soluţia e simplă şi clară. Să ne ajute Dumnezeu să preferăm a muri de foame, decât să primim microcipul. Până atunci, în etapele intermediare, când ţi se pune microcipul pe cardul bancar, pe buletin sau permisul auto, poţi da mai uşor înapoi. Dar în momentul în care primeşti microcipul pe corp, mintea nu va mai fi mintea ta, te deschizi de bunăvoie lucrării diavolului. Astfel mântuirea ta va fi pusă în primejdie.
Părintele Paisie Aghioritul ne încurajează, într-una din cărţile sale, spunând: „Hristos a pus ceva deoparte pentru cei care vor refuza semnul fiarei”. Important este ca Dumnezeu să-i vadă pe oameni că vor să fugă de Antihrist.
Să vadă râvna lor. Dumnezeu o să-i întărească pe aceia, chiar dacă noi nu vedem soluţia, trebuie doar să avem curajul de a vedea criza în care ne aflăm. Să vedem ceea ce ne-a dat Dumnezeu. El nu ne cere acum să descoperim soluţia, nu ne-o arată. În schimb, ne dezvăluie cu claritate criza pe care o trăim, criza economică, dar mai ales pe aceea duhovnicească.
Suntem deja în judecată cu Dumnezeu, că asta înseamnă criză. Nu cumva trebuie ca fiecare creştin, fiecare om să-şi revizuiască atitudinea, comportamentul faţă de celălalt, faţă de Dumnezeu, să se schimbe, să se pocăiască? Să facem şi noi precum cei din Ninive…
…Ca să nu vină osânda lui Dumnezeu peste noi. Dacă mâine toţi creştinii s-ar pocăi de păcatele lor, atunci Dumnezeu ar schimba cursul istoriei şi ar amâna sfârşitul lumii cu zeci şi zeci de ani. Dar pentru că noi, creştinii, nu trăim cum trebuie, pentru asta vine osânda lui Dumnezeu. Cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Din pricina păcatelor creştinilor nu vin păgânii la credinţa creştină”. Noi suntem creştini, din păcate, numai cu numele. Asta s-a văzut în timpul prigoanei comuniste, când erau o sută de preoţi în închisori, iar 5.000 de preoţi erau afară şi nu spuneau nimic.
- Sau colaborau!
- În cele mai rele cazuri.
- Să revenim la pocăinţă. Eu cred că totuşi mai sunt români capabili să reacţioneze cumva.
- Când ajunge cuţitul la os, îţi dai seama că fără Dumnezeu nu mai poţi face nimic. Momentele de mare criză i-au ajutat pe unii să-şi schimbe viaţa, aşa cum, la cutremur, până şi unii atei îşi făceau cruce. „De ce îţi faci, domnule, cruce, că nu crezi?” „Păi, cum nu foloseşte, nici nu strică!” Făceau cruce cu gândul că, dacă există totuşi ceva, să-i ajute şi pe ei. Tot aşa, în vremurile din urmă, vor fi unii care vor înţelege că viaţa lor creştină a fost o viaţă îndoielnică, au fost creştini numai cu numele, că au trâmbiţat că nu sunt ca sectanţii care ajung în focul iadului, dar nu au trăit nici măcar din punct de vedere moral o viaţă curată. În vremurile de criză îşi vor pune nădejdea doar la Dumnezeu, vor şti să alerge cu disperare la scaunul de spovedanie, pentru că doar în legătura vie cu duhovnicul vor mai găsi puterea de a rezista, de a nu ceda psihic. Va fi o vreme de mare deznădejde, de mare frământare. Din păcate, vremurile care se arată la orizont sunt vremuri de disperare. Numai cei întăriţi în credinţă vor rezista.
- Părintele Iustin Pârvu spunea că oamenii ar trebui să se înveţe de pe acum cu o viaţă de sărăcie, cu o viaţă simplă. Şi Părintele Paisie Aghioritul acelaşi lucru îl recomanda: „Simplificaţi-vă viaţa!” Ceea ce ar însemna, renunţaţi la comodităţi, pregătiţi-vă să înfruntaţi greul!
- Problema e că oamenii citesc, ce frumos a învăţat Părintele Paisie Aghioritul, dar vor, în realitate, o viaţă comodă, o viaţă cu maşini scumpe, cu case de top, cu vacanţe exotice, şi cred că în vremurile din urmă ei îşi vor schimba starea, că se vor pocăi atunci, pe ultima sută de metri, că vor intra cu tot cu maşini de lux în împărăţia cerurilor. Nu merge aşa! Dacă crezi în Hristos, de azi trebuie să te schimbi, de azi trebuie să te înveţi cu o viaţă mai săracă, mai de nevoinţă, mai de rugăciune, mai de post. Dacă aştepţi pocăinţa de mâine, poate mori în seara asta şi te-ai dus nepocăit. Nu trebuie să aşteptăm sfârşitul lumii pentru a ne pocăi, trebuie să avem grijă de propriul nostru sfârşit, noi nu ştim dacă vom prinde sfârşitul lumii, dar propria noastră moarte o prindem cu siguranţă şi nu ştim dacă o să fie peste 30 de ani sau mâine. Or, pregătirea în fiecare zi pentru moarte este cea mai bună pregătire pentru apropierea sfârşitului lumii. Creştinii care se vor pregăti pentru moartea lor vor ajunge în rai şi dacă prind sau nu prind sfârşitul lumii. Care se vor pregăti pentru sfârşit, fără să se pregătească pentru propria moarte, pot ajunge în iad şi dacă vine sfârşitul de obşte, şi dacă nu vine.
- Oamenii caută totuşi învăţătură. La unii credincioşi ajunge cuvântul adevărat şi rodeşte. Se întâmplă uneori, prin vocea unor duhovnici ortodocşi, ca oamenii să se smintească, pentru că li se spune: „Nu-i nici un pericol, ia cardul, ia microcipul, tot ce dă statul e bun”.
- Aceia nu sunt duhovnici. Aceia sunt mutanţi din punct de vedere duhovnicesc. Nu poţi fi păstor al unei turme pe care o duci în braţele diavolului. Faptul că există astfel de duhovnici indiferenţi sau paraleli cu viaţa duhovnicească trebuie să ne pună pe gânduri. Tocmai de asta Părintele Sofronie spunea că de foarte mare importanţă este alegerea duhovnicului şi e recomandat să faci câteva ore până la un duhovnic iscusit, decât să mergi până la colţul străzii să te spovedeşti la orice duhovnic, fără să ţii seama de măsura lui duhovnicească. E bine să faci ce zice popa, nu ce face popa. Dar e trist că din ce în ce mai mulţi preoţi nu numai că fac ce nu trebuie, dar şi învaţă ceea ce nu trebuie, ridicându-se împotriva Sfintei Tradiţii, împotriva Sfinţilor Părinţi şi împotriva Sfintei Scripturi. Or, Sfinţii Părinţi ne învaţă că astfel de clerici, chiar de-ar fi episcopi, nu trebuie ascultaţi. Trebuie urmaţi doar episcopii, doar preoţii care ne învaţă adevărul aşa cum l-au mărturisit Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţii şi părinţii duhovniceşti ai vremurilor noastre.
RSS 2.0