Ce înţelege atunci ecumenismul prin unire sau unitate?
Chemarea la unimea credinţei nu este ceva nou, ci arată mărturisirea cea una a Apostolilor peste veacuri, este lucrarea de până acum a Bisericii la a-i aduce pe toţi şi pe toate [1] la «un Domn, o credinţă şi un Botez» [2], la lepădarea credinţelor vechi, păgâne şi a crezurilor eretice hulitoare de Hristos.
Unitatea credinţei însemnează ca toţi creştinii să mărturisească acelaşi Crez, să se împărtăşească cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos din acelaşi potir şi să se mântuiască în aceeaşi Biserică.
Însă toate acestea există deja de două mii de ani în Ortodoxie, nu trebuieşte inventată o altă unitate, o altă credinţă, un alt creştinism pentru a împlini cuvântul Mântuitorului «ca toţi să fie una», căci toţi ortodocşii sunt deja, alcătuiesc deja Biserica cea „una”, după cum Scriptura luminat grăieşte: «Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis» Ioan 17.21.
Cu adevărat, numai ortodocşii, dimpreună vii şi adormiţi, din toate timpurile şi din toate locurile alcătuiesc Trupul Bisericii celei veşnice, al cărei Cap este Iisus Hristos Dumnezeu-Omul [3].
În schimb unitatea credinţelor [4] este vederea ecumenistă prin care în lume viază acum mai multe credinţe creştine ce trebuiesc transformate într-una singură, atenţie, nu aducându-le la Credinţa cea una a Bisericii lui Hristos, ci luând din fiecare „creştinism” câte ceva şi alcătuind o nouă dumnezeire, o nouă biserică; un nou „hristos” care să-i împace şi pe ereticii protestanţi, şi pe căzuţii catolici, şi pe hulitorii uniaţi şi monofiziţi, şi pe ortodocşii ecumenişti. (Ecumenismul în întrebări şi răspunsuri, f. e., 2008, p. 18-19).