Cartea ortodoxă

Apărută la Editura Aldine, Bucureşti, 2006, pentru prima ediţie, cartea Pântecul desfrânatei, scrisă de Ciprian Mega, a fost anticipată de următoarea vestire: face dezvăluiri senzaţionale din viaţa unui arhiereu român care, în perioada comunistă, fiind mason şi securist, a acţionat cu putere împotriva Bisericii. În parte, pre-vestirea s-a adeverit. Un vlădic bătrân, pe nume Adrian, fost arhiepiscop la Paris, dialoghează cu diavolul în puterea căruia se afla, cerând îngăduinţă câteva zile pentru a se mărturisi hârtiei de scris. Primeşte încuviinţarea şi „jurnalul” său se va desfăşura între 8-16 februarie 1987, cuprinzând, de fapt, momentele esenţiale ale întregii sale vieţi de până atunci. Aflăm lucrări extrem de dureroase, cutremurătoare: tânăr legionar şi seminarist la Bucureşti, prieten cu Gala Galaction, Adrian ratează, din motive obscure, o frumoasă iubire cu o studentă din Iaşi, apoi este urmărit de miliţie, fuge la mănăstire în timp ce devenise student teolog, este prins, bătut până la inconştienţă, scos de masoni (la propunerea lui Galaction), depune jurământul la ei, este călugărit aproape instantaneu, a doua zi ajunge ierodiacon, termină facultatea, este hirotonit preot fără să aibă nici o vocaţie, primeşte o bursă, 8 ani, la Paris, pentru studii la un institut catolic,după aceea este avansat în grad masonic, rapid este uns arhiereu vicar la Mitropolia Moldovei, tot atunci semnează angajamentul cu Securitatea, prigoneşte călugării şi monahiile, bate, toarnă, bea wisky şi fumează de rupe, merite pentru care este trimis arhiepiscop pentru Europa Occidentală. Ştie că face rău, dar nu are încotro, întrucât trebuie să aleagă între iadul de la închisorile Piteşti sau Aiud şi iadul din propriul suflet. Preferă o viaţă de comodităţi şi avantaje materiale şi sociale, construindu-şi un iad personal, înfricoşător. „Desfrânata” în pântecul căreia evoluează această biografie monstruoasă este viaţa, după opinia acestui arhiereu. Noi am crezut iniţial că este vorba despre societatea „făurită” de comunişti, desfrânata vremurilor apocaliptice. Dar el găseşte răgaz să filosofeze, anume că viaţa nu e o desfrânată apriori, ci devine aşa dacă o desfrânezi tu, ca trăitor al ei. În realitate, acest înaltpreasfinţit Adrian este o victimă şi un călău, în aceeaşi măsură, creat de cumplitul experiment satanic de spălare a creierelor, mai bine zis de schilodire a sufletelor dreptcredincioase în perioada comunistă. Un astfel de om a fost (el probabil încă mai trăieşte retras undeva la linişte) un conducător spiritual al poporului dreptcredincios român. Este, cu siguranţă, un personaj real, iar spovedania lui (romanţată de către autorul cărţii), ne aduce în faţa ochilor personaje la fel de reale, precum Sadoveanu, patriarhul Iustinian, mitropolitul şi apoi patriarhul Iustin Moisescu, episcopi precum Epifanie Norocel, Nestor Vornicescu, Irineu Mihălcescu, profesori, călugări, colonei, scoţând la lumină partea tenebroasă a acestora, aş zice odioasă, puţin cunoscută contemporanilor şi, desigur, urmaşilor. E o lume atât de căzută, atât de păcătoasă, încât izbucneşti în plâns că trăieşti în ea, dar nu oricum, ci asemenea ei. Este cumplit să conştientizăm că vieţuim noi înşine în „pântecul desfrânatei”. Comunicarea, însă, nu are forma unui mărturii veridice, documentare, ci este romanul unei spovedanii, scris frumos, cu talent, dar şi cu unele ficţiuni neverosimile. Întâi, observăm că întunecatul vlădic beneficiază de protecţia unui drac „bun”, care îi dă posibilitatea pocăinţei, ceea ce e o contradicţie, fiindcă astfel îl poate scăpa din gheare. Apoi, întâmplările cu masonii misterioşi au aspectul unor gaguri din romanele poliţiste. Neverosimilă este şi evoluţia socială a Anei, iubita din tinereţe a lui Adrian, femeie care are părinţii fugiţi în Franţa încă din 1943, iar ea ajunge totuşi profesoară la Universitatea din Iaşi. Cum se poate, sub ochiul supervigilent al Securităţii, să urci pe scara socială cu asemenea „origini” la dosar? Există şi alte întâmplări, povestite în trecere, care îţi dau impresia că sunt confecţionate. Pe scurt, convenţia cu cititorul nu prea are temeiuri, „jurnalul” e ori ficţiune literară şi citim ceva despre o lume închipuită, ori e memorialistică şi atunci ne raportăm la fapte reale. Amestecul slăbeşte din credibilitate, induce incertitudini care nu ne fac bine nici nouă, cititorilor, nici cărţii, nici autorului.

O carte concentrată ca dimensiuni, dar valoroasă în conţinut şi în învăţături, scrisă de arhimandritul Serafim Alexiev, este Trăire duhovnicească şi înşelare, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, tradusă din limba bulgară de Gheorghiţă Ciocioi. Autorul, un mare duhovnic şi teolog ortodox de la sud de Dunăre (1912-1993), a cunoscut problemele contemporane ale credincioşilor ortodocşi şi a elaborat un excelent manual de deosebire a duhurilor. Lumea în care trăim, ca şi aceea din vremea când Mântuitorul se afla Întrupat pe pământ, aleargă după minuni, mulţi, prea mulţi, caută să aibă ei înşişi vedenii, vor semne, aşa cum îi cereau fariseii lui Hristos, dă-ne nouă semn, vădind prin aceasta o scădere gravă a credinţei. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Părintele Serafim Alexiev se ocupă numai de cei care susţin şi îşi manifestă credinţa în Dumnezeu şi ne îndeamnă pe toţi să fim atenţi la felul cum o trăim. Aşadar, nu-i vizează pe înşelaţii profesionişti (vrăjitorii, paranormalii de toate nuanţele, yoghinii, sufiştii, animiştii, sataniştii şi toate denominaţiunile păgâne sau sectare ale fenomenului), ci pe rătăciţii din câmpul Ortodoxiei. Deosebirea este absolut necesară, deoarece există o mistică sănătoasă, întemeiată pe credinţă, rugăciune, smerenie şi o mistică falsă. Mistica sănătoasă (noţiunea exprimă trăirea religioasă ascunsă, vederea tainică a lumii de dincolo, altfel spus părtăşia cu lumea nevăzută) este de două feluri: binecuvântata mistică firească (aceea fără vedenii) şi mistica suprafirească, rezervată unora dintre sfinţi. Dincolo de această parte curată a trăirilor dreptei credinţe există şi o mistică bolnavă, izvorâtă din înşelare, o conectare cu duhurile rele care se prezintă ca îngeri de lumină. Fenomenul bolnăvicios al misticii este din ce în ce mai frecvent, din ce în ce mai extins printre aşa numiţii drept credincioşi, manifestându-se prin apariţii, vedenii, vise, voci, false tămăduiri etc., etc. Trăirea sănătoasă a credinţei se sprijină pe trei piloni: adevărul revelat, smerenia şi rugăciunea. Mistica bolnavă are o rădăcină otrăvită: mândria din care odrăsleşte pierzător slava deşartă iar lângă aceasta se aciuează viclean multe alte patimi şi chiar vicii, mânia, desfrânarea, pizma, ura, minciuna etc. Interesant este că, sub protecţia mândriei, se pot expune în exterior şi virtuţi, asceza, blândeţea, rugăciunea, milostenia, falsa smerenie, toate ca hrană pentru mândrie şi slavă deşartă (vedem astfel de cazuri frecvent la televizor!). Părintele Serafim Alexiev ne este nouă mare binefăcător cu această lucrare, pentru că face o analiză de fineţe, pe cazuri, cu exemple din viaţă, din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, pentru că ne oferă criterii foarte clare de a deosebi mistica sănătoasă de aceea bolnavă. În plus, ne învaţă, la modul practic, cum să ne ferim, cum să reacţionăm în situaţii de ispitire şi chiar cum să revenim dacă am căzut în capcana înşelării diavoleşti. În aceste vremuri când diavolii au fost sloboziţi şi aleargă în hoarde să-i piardă mai ales pe cei care li se opun, deci pe creştinii ortodocşi, lucrarea Părintelui Serafim este bine să fie citită de mai multe ori pentru a ne însuşi instrumente reale de apărare duhovnicească. Ea poate fi procurată de la pangare şi chiar din librării, dar dacă nu o găsiţi, adresaţi-vă la SC Supergraph SRL, Str. Ion Minulescu, nr. 36, sector 3, cod 031216, tel.: 021/3206119 sau pe internet tastaţi Libraria Sophia şi, intrând în site, puteţi face comanda electronic.