.
Părinte Timotei, către chilia Sfinţiei Voastre este cărare bătută, multă lume vă trece pragul. Vă rog să ne spuneţi, după ce discutaţi cu atâţia oameni, cum vi se pare starea morală a societăţii româneşti în aceste vremuri?
- Este trist, dar trebuie să fim realişti, îi urmăm încet-încet pe occidentali în decadenţa lor duhovnicească. Am ajuns şi noi, ca şi ei, să ducem o viaţă doar materială, biologică, să căutăm toate pentru trup, numai câştiguri să vedem în jur, că de aceea pleacă atât de mulţi în străinătate. Pentru occidentali Dumnezeu nu mai există, nu-şi mai are nici un rost în viaţa lor. Se ştie, bisericile lor sunt goale, nu mai practică nici măcar formalismul religios care se manifestă la noi în mare măsură. Sigur, mai sunt şi creştini autentici. Dar, acolo, în vest, Dumnezeu nu mai încape în viaţa lor, ei duc o viaţă exclusiv trupească, asemenea oamenilor dinaintea potopului lui Noe. Către aşa ceva se îndreaptă mersul societăţii româneşti acum.
- Ce lucruri rele domină viaţa creştinilor acum în societatea noastră?
- Păcatele grave, care la vestici sunt legiferate de mult timp, s-au generalizat şi la noi. E vorba de cele mai ticăloase, mai scârboase păcate care au făcut să fie arse Sodoma şi Gomora şi care se generalizează şi la noi. Mass media îşi face, cu vârf şi îndesat, lucrarea demonică de a le propovădui în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Forţele care ar putea să le blocheze, printre care şi Biserica, nu prea intervin.
- Ce să le facă Biserica, dacă în prezent „drepturile” cele mai păcătoase sunt legiferate de Parlament?
- Să le dezbată mai mult, predicile preoţilor să atace cu predilecţie aceste probleme, să explice gravitatea lor şi să prezinte soluţiile pentru a ieşi din astfel de păcate. Totul porneşte din necunoaşterea voii lui Dumnezeu şi aceasta se poate remedia cât de cât prin predică, dar şi prin discuţii personale la scaunul duhovnicului. Lenevirea, uitarea şi necunoaşterea lui Dumnezeu, ignoranţa cum îi zicem astăzi, despre care ne vorbeşte Sfântul Marcu Ascetul, sunt cei trei mari uriaşi pe care se sprijină toate păcatele. Chiar şi minţile sclipitoare, chiar şi intelectualii vădesc o gravă necunoaştere a adâncimii la care a pătruns păcatul în fiinţa noastră.
- În afară de mass media, în afară de ereditatea negativă, de acea zestre de păcate moştenită de la părinţi, credeţi că există şi alte cauze care au dus la înmulţirea fără precedent a păcatelor în societatea ortodoxă românească?
- Cred că o cauză majoră, poate baza fărădelegii, este lipsa învăţăturii care trebuie să fie dată de către duhovnici creştinilor pe care îi păstoresc, de către preoţi în predicile lor, cuvinte care, în prezent, îmbracă o haină festivistă, sau primesc o tentă istorică, arheologică sau de altă natură, cuvinte rostite astfel încât să nu deranjeze pe nimeni. Dar pierd în acest mod sufletele enoriaşilor. Pentru că, ocolind ceea ce ar trebui să spună, neînvăţându-l, poporul petrece mai departe în fărădelege. De la a cunoaşte voia lui Dumnezeu porneşte totul, schimbarea minţii prin pocăinţă şi după aceea a celorlalte puteri ale sufletului. Lipsa învăţăturii ortodoxe sănătoase este cauza cauzelor atâtor păcate. Să ne gândim cu teamă că noi, preoţii duhovnici, vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru că nu învăţăm poporul aşa cum trebuie. Canoanele nu spun că predicile noastre trebuie să fie informative, că informaţia o poate culege din cărţi sau din alte publicaţii, dar sfaturile cum să se despătimească în zilele noastre nu au de unde să le ia. Iar aceste sfaturi nu pot fi fundamentate pe altceva decât pe învăţătura Sfinţilor Părinţi. Nici o altă autoritate din lumea contemporană, oricât ar fi de bine cotată, nici psihologia, nici psihiatria, nici psihanaliza, nici orice altă disciplină ştiinţifică preocupată de tămăduirea sufletului omenesc, nu pot suplini învăţătura Sfinţilor Părinţi. Scrierile Sfinţilor Părinţi care vorbesc cel mai precis şi mai adevărat despre felul cum se poate omul despătimi, lumina şi desăvârşi sunt Filocaliile. Unii vor cârti, cum să priceapă omul scrierile filocalice?! Atunci să nu fie dirijaţi direct către acestea, ci, pentru început, pot citi alte scrieri ale Sfinţilor Părinţi pentru lărgirea orizontului duhovnicesc şi apoi pot înţelege şi Filocaliile, care trebuie explicate de preot, de duhovnic. Predicile lor ar trebui să mustească de învăţături ale Părinţilor filocalici. Acolo găsim esenţa învăţăturii despre despătimire, despre curăţirea de păcate. Până şi într-un cuvânt scurt, la Botez, la cununie, şi acolo se poate folosi învăţătura Sfinţilor Părinţi. Primele patru volume din Filocalia, mai ales învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, sunt foarte importante pentru preoţii duhovnici. Dar şi pentru enoriaşi care trebuie să se folosească, în acelaşi timp, şi de rugăciune. Aceasta să fie tot mai deasă, tot mai deasă, până când ajunge să fie continuă pentru a face faţă gândurilor ispititoare de la vrăjmaşul diavol. Asta ar trebui să facă omul dacă ar vrea să fie raţional. Raţional, aşa cum înţelege Sfântul Antonie cel Mare raţiunea, adică să reacţionezi şi să acţionezi tot timpul gândind, discernând lucrurile, punându-le continuu în legătură cu Dumnezeu şi nu abordând realitatea sub semnul sentimentului, al poftei. La ora actuală, la decadenţa care se întinde în lume, la răul care s-a generalizat, la fărădelegile adâncite, cum n-a mai fost niciodată în istorie, putem conchide că lumea abordează realitatea cu puterile simţitoare ale sufletului, sub imperiul poftei, deturnate de la scopul cu care ne-a înzestrat Dumnezeu cu ele, deci este o lume iraţională. Să citim puţin pe Sfântul Antonie cel Mare, măcar vreo câteva pagini la început şi ne dumirim cât de iraţionali suntem în toate pe care le facem, cum ne purtăm, cum gândim, cum cuvântăm. De aceea susţin că trebuie să luptăm ca să ne despătimim, folosindu-ne de scrierile cele mai potrivite pentru asta ale Sfinţilor Părinţi, nu alte scrieri. Exact ca la o boală foarte rea, nu poţi lua tratamentele pe bâjbâite, cu înlocuitori, ci, foarte precis, doar medicamentul care vindecă. Aşadar, să citim aceste scrieri, să-i întrebăm pe duhovnici pentru desluşire acolo unde nu înţelegem, cu o pregătire prealabilă prin lecturi din Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuviosul Seraphim Rose, Vieţile Sfinţilor, Proloagele, Patericul Egiptean,. Dacă le citim pe acestea, după aceea putem înţelege şi Filocalia, mai ales pe Sfântul Maxim Mărturisitorul care e greu, e adevărat, dar atât de folositor. Dacă am face acest efort, deja am putea şti cum să ne despătimim, cum să luptăm cu vrăjmaşul diavol şi am câştiga astfel discernământul pentru a şti să alegem binele de rău. Atunci abia ar începe să apară nădejdile noastre de mântuire. Astfel de persoane ar deveni pentru cei din jur, în familie, la locul de muncă, modele creştineşti, pilde grăitoare de vieţuire concretă în Hristos. Poţi convinge pe cineva cu adevărat, nu prin cuvine, ci trăind în Hristos. Pentru cei care doresc cu adevărat mântuirea se înmulţesc şansele, dacă fac lucrul acesta. La întrebarea pe care mi-aţi pus-o, ar mai fi şi un al doilea răspuns. Atenţie mare la spovedanie! Păcatele cumplite de acum, relele difuzate în toată lumea i-au cuprins şi pe preoţi. Greu găseşti un duhovnic responsabil. Să ne uităm în Carte foarte folositoare de suflet a Sfântului Nicodim Aghioritul şi în scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog şi ne vom convinge că mulţi riscăm să ne pierdem mântuirea, chiar dacă ne spovedim, fiindcă o facem la cine nu trebuie şi cum nu trebuie. Paradoxal, taina mărturisirii a ajuns astăzi, în loc să fie vindecătoare de suflete, să fie distrugătoare de suflete. Îngăduinţa maximală faţă de păcat a multor duhovnici, laxismul în canonisire aruncă sufletele în iad, fiindcă oamenii sunt puşi pe căi greşite. E cumplit ce se întâmplă şi e mare păcat că nu strigă mai mulţi împotriva acestor erori. Oameni cu păcate grele, actuale, nu vechi, sunt dezlegaţi pentru împărtăşanie. Femei cu sterilete avortive intră în biserică, merg şi la duhovnic cu ele, este posibil chiar să avorteze în timpul Sfintei Liturghii, oameni necununaţi, cu perversiuni la activ, sunt totuşi împărtăşiţi. Fie că le ascund la spovedanie, fie că le spun şi nu sunt tratate corect de duhovnici. Culmea că ei au conştiinţa împăcată, că sunt spovediţi şi împărtăşiţi cu regularitate, chiar des, că sunt în bună rânduială cu Dumnezeu. Pentru astfel de oameni, riscul de a-şi pierde mântuirea este foarte mare. De aceea spun să avem maximă atenţie şi responsabilitate când ne mărturisim şi, mai ales, când ne împărtăşim. Sfinţii Părinţi erau extrem de atenţi cu aceste aspecte, or astăzi duhovnicii se cred mai presus de Sfinţii Părinţi. Când vezi păcate atât de grave, cum poţi să validezi împărtăşirea unui om care se află în ele? Ce fel de conştiinţă ai, dacă nu îl înveţi să lupte cu păcatele lui, să îl amâni o vreme până se dumireşte în ce greşeală se află şi măcar să-i inoculezi buna intenţie de a se lepăda de ea? Sfinţii nu au fost îngăduitori cu păcatele, aşa au mântuit multe suflete şi ei s-au proslăvit. Nu ştiu ce iad ne aşteaptă pe majoritatea zdrobitoare a duhovnicilor de astăzi, după cum lucrăm noi!!! Cred că noi o să fim aruncaţi mai aproape de Lucifer în iad decât toţi duhovnicii din cursul istoriei, pentru că suntem aşa de iresponsabili. Nu-i mai primim pe Sfinţii Părinţi, nici în facultăţi nu li se mai aminteşte de ei, despre Pidalion şi despre canoane afirmăm că sunt învechite, că trebuie să fie actualizate conform vremurilor noastre, actualizare care înseamnă anulare, lucru cum nu se poate mai grav. Un Sfânt Părinte spune, în Carte foarte folositoare de suflet, că a văzut cum sufletele, la vămi, cădeau cu duiumul în iad, ca fulgii de nea, aşa erau de multe. Şi asta nu că nu s-ar fi spovedit, dar a fost iresponsabilă mărturisirea. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbea foarte mult împotriva patimei de îmbogăţire şi susţinea milostenia, pentru că era un fenomen grav şi repetabil în vremea aceea. Aşa ar trebui să se vorbească de mult astăzi despre spovedanie, despre păcate şi fărădelegi, despre despătimire şi pocăinţă.
Ioan ENACHE
Miriam SION
RSS 2.0