Părinte, sunt nedumerit

 Părinte, spune-mi, sunt nedumerit,

Ştiu prea puţin din tainele divine

Şi nu-nţeleg Cuvântul cum devine

Mântuitorul nostru preamărit?

‚

Încerc să dau de-Naltul Creator,

Îl caut, mă gândesc, mă rog cuminte

Şi nici o desluşire-a celor sfinte,

Şi nici un semn luminii făcător.

‚

Poate nu merg pe drumul cel mai bun,

Poate nu ştiu să aflu „ce nu este”?

Nu e credinţa noastră o poveste

Amăgitoare ca un vis răzbun?

‚

Nu am puteri cu noaptea să mă bat,

Iar ziua îmi aduce deznădejde

Şi mă târăsc pe drumuri ca un vrej de

Bostan uscat, netrebnic şi curbat…

‚

 O, fiule! Să-L vezi pe Cel-de-Sus

Nu-ţi trebuie ştiinţă grea de carte,

De tine El nu este prea departe,

Dar nu-L găseşti că-ţi stă ceva… în plus:

‚

Prea mult te-mbraci în grijile lumeşti –

Câştig şi lux, desfăţ, ademenire

Şi drum prin rătăcinda omenire

Şi vrei aşa creştin să te numeşti?

‚

Aruncă tot ce-i efemer veşmânt,

Neliniştile vieţii dă uitării,

Supune pe vrăjmaşii tăi… iertării,

Atunci vei fi aproape de Cuvânt.