Începutul mântuirii noastre

“Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătare tainei celei din veac; Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte; pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-I strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine”.

Troparul sărbătorii Bunei Vestiri numeşte ziua aceasta “început al mântuirii” pentru că astăzi este momentul istoric când Fiul lui Dumnezeu cel veşnic începe lucrarea de mântuire a oamenilor, prin zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, cu puterea Sfântului Duh.

Cântările din slujba Bunei Vestiri slăvesc minunea Întrupării şi smerenia nemăsurată a Fiului lui Dumnezeu, arătând motivul şi anume mântuirea noastră: „Taina cea din veac se descoperă astăză şi Fiul lui Dumnezeu Fiul Omului se face. Că luând ce este mai rău, să-mi dea mie ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam dorind să fie Dumnezeu, şi n-a fost; iar Dumnezeu om se face, ca să facă pe Adam Dumnezeu. Să se veselească făptura … Cel ce te-ai făcut om pentru mântuirea noastră, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”(Slava de la Laude). Întruparea e semnul marii milostiviri a Preasfintei Treimi faţă de neamul omenesc: „Făcătorul neîndurându-se de făptură şi de milostivirea sa fiind plecat, în pântecele Fecioarei a se sălăşlui se apropie” (stihira 1 de la Vecernia mică) sau : „Cuvântul cel împreună veşnic cu Tatăl, cel fără de început, nedespărţindu-se de cei de sus, acum a venit la cei de jos, pentru îndurarea cea multă, milostivire luând spre alunecarea noastră, şi sărăcia lui Adam primind, s-a închipuit întru cel străin” (Stihira a III-a de la Laude).

Întruparea Fiului veşnic nu s-ar fi realizat fără venirea Sfântului Duh, teză dogmatică esenţială a Sinodului I ecumenic: „Şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, teză regăsită liturgic la această sărbătoare: „Pe cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-ai zămislit Curată, cu venirea Prea Sfântului Duh, spre înnoirea neamului omenesc cea fără prihană” (Condacul I al sărbătorii).

Frumuseţea liturgică a sărbătorii constă în dialogul Arhanghelului Gavriil cu Fecioara Maria, dialog plin de tensiune spirituală ce relevă desăvârşita înţelepciune şi maturitate duhovnicească a Mariei care, deşi e încercată de emoţia unei aşa înalte întâlniri, totuşi nu se pierde cu firea, îi face faţă îngerului şi în freamătul firii ei ştie să întrebe dar să şi asculte, ştie să fie precaută, să discearnă dar să şi accepte hotărâtă misiunea propusă. De altfel atât cântările de la Vecernie cât şi de la Utrenie sunt organizate sub forma unor dialoguri între Înger şi Fecioară, fie în aceeaşi stihiră fie în două stihiri consecutive, sau la Canon, unde chiar titlurile stihirilor sunt : Îngerul şi Născătoarea de Dumnezeu: „Te arăţi mie ca un om, zis-a curata Fecioară către Arhistrateg şi cum vesteşti graiuri mai presus de om? Ai zis că va fi Dumnezeu cu mine şi se va sălăşlui în pântecele meu. Şi cum voi fi sălaş desfătat spune-mi şi loc Celui ce este mai presus de Heruvimi?” (Stihira a II-a de la Vecernie) şi urmează răspunsul: „Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rânduiala firii, zis- a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără prihană” (în stihira următoare, a III-a).

Pedagogia închinării la fecioara Maria am învăţat-o de la Înger. Îngerul este cel care iniţiază cultul marial şi o face pe Fecioara „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”: „În cetatea Nazaret viind Gavriil, ţie cetăţii Împăratului Hristos, celei însufleţite s-a închinat, strigând către tine: Bucură-te binecuvântată de Dumnezeu dăruită!” (Stihira a III-a de la vecernia mică). Închinarea o „tulbură” pe Fecioara, care ajunsă la o maturitate duhovnicească, îşi pune problema să nu fie o amăgire a ‚şarpelui’: „Ce este chipul tău cel de foc? Lui Gavriil cea curată cu mirare a zis. Care este a ta misiune şi a ta putere a cuvintelor? Du-te de la mine departe, nu mă amăgi omule, ca şi mai înainte şarpele cel viclean pe Eva strămoaşa” (a doua stihiră a stihoavnei de la Vecernia mică). Îngerul îi înţelege gândul şi nu o acuză, ci o întăreşte: „Cu amăgire gândeşti că-ţi vorbesc, precum mi se pare, şi mă bucur văzând întărirea ta, îndrăzneşte Stăpână. Căci Dumnezeu vrând, lesne se săvârşesc şi cele prea slăvite” (Stihira a V-a, Peasna I a Canonului) sau în alt loc îngerul alungă posibilitatea amăgirii, încredinţând-o că va rămâne fecioară: „Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar eu acum vestesc ţie bucurie: rămâne-vei întreagă şi vei naşte pe Domnul, pe Fiul Celui Preaînalt, Preacurată” (Stihira „Şi acum …” de la Litie). Fecioara prinde curaj şi cere să i se explice posibilitatea nemaritală a misiunii: „Fără bărbat sunt şi cum voi naşte Fiu? Naştere fără sămânţă cine a văzut? Şi răspunzând, îngerul a zis către Născătoarea de Dumnezeu şi Fecioara: veni-va peste tine Duhul Sfânt şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Sedealna a III-a după Polieleu).

Strategia îngerului numit de cântări „Arhistrateg” îşi atinge obiectivul şi Fecioara, deplin încredinţată şi pregătită spune acel de veacuri aşteptat „să fie”, „fie mie după cuvântul tău”: „Te arăţi mie grăitor de adevăr, zis-a Fecioara. Căci vestitor de bucurie de obşte ai venit; încă sufletul mi-am curăţat cu Duhul, după cuvântul tău să-mi fie mie, să se sălăşluiască în mine Dumnezeu, către care strig împreună cu tine: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!”

Deci opera mântuitoare, săvârşită prin Fecioară, este lucrarea tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi, iar această atingere a lui Dumnezeu de Fecioara Maria, care acceptă în mod liber misiunea, o face să fie la fel de Preasfântă şi Născătoare de Dumnezeu.

Deodată cu prezentarea liturgică a întâlnirii Îngerului cu Fecioara, textele ne-o prezintă pe Fecioara Maria ca împlinirea profeţiilor şi o mulţime de simboluri ale Vechiului Testament devin organice acum. De departe cel mai întâlnit motiv la această sărbătoare este cel al Noii Eve, Maica Domnului e femeia noii creaţii şi reabilitarea strămoaşei Eva: „Bucură-te prin care răsare bucuria, Bucură-te prin care piere blestemul, Bucură-te chemarea lui Adam celui căzut, Bucură-te mântuirea lacrimilor Evei” (Stihuri din Icosul sărbătorii), sau: „Prin mine să se strice osândirea Evei. Prin mine să se răsplătească datoria astăzi. Prin mine să se dea înapoi prea deplin vinovăţia cea de demult” (Stihira a IV-a, Peasna a VI-a a Canonului).

Tema fecioriei Maicii Domnului este pe larg evocată, mai întâi în profeţii, de exemplu Paremia a II-a cuprinde textul capitolului 44 din Profetul Iezechiel: ”Uşa aceasta încuiată va fi şi nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea. Că Domnul Dumnezeul lui Israel va trece prin ea şi va rămâne încuiată”, sau în cântări ce evocă profeţii: „Cum că o fecioară oarecare sfinţită va să nască pe Emanuel, am auzit pe proorocul de demult mai înainte proorocind” (Stihira a II-a, Peasna a IV-a a Canonului), cu referire la Isaia 7, 14, sau numai în cântări: „Mai presus de gând zămislind pe Dumnezeu, de obiceiurile firii te-ai tăinuit Fecioară, căci tu întru naştere de cele ce sunt ale maicilor ai scăpat, decât firea cea stricăcioasă mai presus fiind. Pentru aceasta după vrednicie auzi: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine” (Stihira a II-a, Peasna a 9-a a Canonului). Păstrarea fecioriei este o lucrare duhovnicească a Duhului Sfânt: „Duhul lui Dumnezeu cel Preasfânt va veni peste tine preacurată … ,şi vei naşte Fiu, care va păzi fecioria ta nevătămată” (Stihira a III-a a Stihoavnei de la Vecernia mică).

Alte simboluri ale Maicii Domnului sunt: rugul nears, scara lui Iacov, năstrapa dumnezeiască, ploaia de pe lână şi este personificată ca Templu şi Biserică însufleţită.

Maica Domnului e rugul nears văzut de Moise pe Horeb (Ieşire 3, 1 ş.u. – text surprins de Paremia a IV-a) pentru că deşi a ţinut în ea focul dumnezeirii nu a avut de suferit, nu a fost mistuită, simbol surprins în textele liturgice ale Bunei Vestiri: „Arătat-a rugul strălucirea tainei celei negrăite, rămânând nears, primind văpaia, ceea ce eşti plină de Dar cu totul lăudată” (Stihira a III-a, Peasna a IV-a a Canonului).

Maica Domnului e Scara văzută de Patriarhul biblic Iacov la Betel, scară ce unea cerul cu pământul şi pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu (Facere 28, 10 ş.u., text regăsit în prima Paremie), pentru că, prin Maica Domnului, s-a unit cerul cu pământul prin vestirea îngerului şi prin ea s-a arătat Dumnezeu: „Cu taină întru sfinţitele Scripturi s-a grăit de tine Maica Celui Preaînalt. Căci scară de demult mai înainte pe tine închipuindu-te Iacov, văzând a zis: Suirea lui Dumnezeu este aceasta. Pentru aceasta după vrednicie auzi: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine” (Stihira a IV-a, Peasna a IX-a a Canonului).

Maica Domnului e Biserică însufleţită pentru că trupul ei a devenit casă dumnezeirii şi semnifică totodată vocaţia maternă a Bisericii de a naşte fii ai lui Dumnezeu prin har: „Sufletul mi-a curăţit, trupul mi-a sfinţit, Biserică încăpătoare de Dumnezeu pe mine m-a făcut, cort de Dumnezeu împodobit, locaş însufleţit, venirea prea Sfântului Duh şi curată Maică a vieţii” (Stihira a IV-a, Peasna a VII-a a Canonului).

Deci frumuseţea Bunei Vestiri constă, în primul rând, în textele liturgice înseşi care sunt adevărate creaţii duhovniceşti. Ele sunt bazate pe textul biblic pe care îl reproduce, îl dezvoltă, îl sintetizează , dar îl şi analizează. Bogăţia tematică prinde toate sensurile care au legătură cu evenimentul. Astfel textele liturgice devin mijloc de îmbogăţire duhovnicească şi impun o sporire a atenţiei, atât a preoţilor, cât şi a credincioşilor în valorificarea lor. Să nu uităm că Buna Vestire este prezentă în mai tot timpul anului în cântări prin faptul că, în majoritatea duminicilor, se cântă Catavasiile Bune Vestiri, iar Icoana Bunei Vestiri ne este pururi prezentă în faţa ochilor, fiind pictată pe Uşile Împărăteşti, Condacul Sărbătorii este „Apărătoare Doamnă”, rugăciune atât de prezentă în cult, în rugăciunile personale, iar Acatistul Bunei Vestiri nu numai că deschide orice Acatistier, dar e şi cel mai reprezentativ din toate Acatistele Maicii Domnului.