.Mare durere ar trebui să ne cuprindă sufletul şi foarte mult ar trebui să scriem împotriva unei stări de lucru foarte grave din Biserica noastră Dreptslăvitoare. Este vorba de faptul că, pe zi ce trece, majoritatea creştinilor ortodocşi nu mai ţin deloc seama de cuvintele Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, cu privire la pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Foarte puţini dintre ei, mai ştiu să facă diferenţa, dintre păcatele opritoare de la Sfânta Împărtăşanie şi cele neopritoare de la primirea acesteia.
De la începuturile creştinismului şi până în zilele noastre, Sfinţii Părinţi au făcut foarte limpede diferenţa dintre cele două feluri de păcate sau să zicem nevrednicii pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Este foarte necesar a se citi în acest sens Pidalionul, Carte foarte folositoare de suflet de Sfântul Nicodim Aghioritul sau scrierile şi poeziile Sfântului Ioan Iacob. Aşa se face că, atunci când era vorba de păcate uşoare, Sfinţii Părinţi cereau celor ce le aveau să se spovedească cu părere de rău şi să se împărtăşească. În acest sens Sfântul Nicodim Aghioritul, citându-l pe Sfântul Atanasie al Antiohiei, zice: „Aşadar, dacă vom cădea în oarecare lucruri mici, omeneşti şi uşor de iertat, de exemplu fiind furaţi de limbă, de auz sau de ochi, de slavă deşartă, întristare şi irascibilitate sau de ceva din unele ca acestea, atunci făcându-ne reproşuri nouă înşine şi mărturisindu-ne lui Dumnezeu, aşa să ne împărtăşim din Sfintele Taine, crezând că Împărtăşirea dumnezeieştilor Taine se face spre curăţirea unora ca acestea, adică de aceste păcate mici, nu însă de cele grele şi necurate pe care le-am fi făcut”.
Însă când era vorba de păcate grele precum lepădarea de credinţă, uciderile, avorturile (azi şi cele făcute prin folosirea pilulelor anticoncepţionale şi steriletelor, de care unii nu ştiu), desfrânarea (preadesfrânarea, perversiunile sexuale – sodomie, gomorie), alergarea pe la vrăjitori … Sfinţii Părinţi cereau, în chip hotărât, ca aceia ce le făceau să nu se împărtăşească un mare număr de ani. Mai apoi Sfântul Ioan Postnicul (secolul VI), a micşorat numărul anilor de oprire de la Sfânta Împărtăşanie, dar le-a cerut şi mai mari nevoinţe trupeşti şi duhovniceşti [1] . Sfântul Nicodim Aghioritul în Carte foarte folositoare de suflet arată că Biserica în decursul timpului, a primit acest fel de canonisire (al Sfântului Ioan Postnicul) şi că este bine a fi folosit în continuare.
Cum stau lucrurile în privinţa împărtăşirii cu Sfintele Taine în zilele noastre?! Este o mare confuzie. Toţi creştinii sunt îndemnaţi să se împărtăşească şi încă foarte des. Susţinătorii împărtăşirii dese, aduc mărturii de la Sfinţii Părinţi în sensul acesta. Nu spun nimic însă de faptul că scrierile acestora erau adresate unor creştini care, în majoritatea lor, nu aveau păcate opritoare de la primirea Sfintei Împărtăşanii, însă erau indiferenţi în ceea ce priveşte primirea acesteia, iar unii nu o primeau dintr-o falsă evlavie sau smerenie. De asemenea, nu fac nici o notă cât de mică la astfel de scrieri, despre faptul că peste tot unde Sfinţii Părinţi spun că trebuie excluşi de la Sfânta Împărtăşanie cei opriţi de sfintele canoane [2], este vorba de cei cu păcate grele, de care se fac vinovaţi majoritatea celor ce se împărtăşesc astăzi şi unii încă foarte des. Nici nu dau măcar câteva canoane care hotărăsc anii ce trebuie să stea opriţi de la Sfânta Împărtăşanie cei cu păcate grele şi din care să se vadă ce nevoinţă trebuie să facă în acest sens.
Este foarte grav faptul că sunt aduse în actualitate scrieri ale Sfinţilor Părinţi care vorbesc despre împărtăşirea deasă fără să li se spună celor care o fac astăzi împotriva sfintelor canoane că nu îi privesc pe ei îndemnurile Sfinţilor Părinţi, ci pe cei cu păcate uşoare, după cum am văzut mai sus, în citatul dat de la Sfântul Nicodim Aghioritul. Atunci când Sfinţii Părinţi îndemnau la împărtăşire deasă, era vorba deci de majoritatea creştinilor de atunci, care nu aveau păcate grele, opritoare de la aceasta, dar erau nepăsători şi neştiutori cu privire la importanţa covârşitoare a primirii Sfintei Împărtăşanii. Cei cu păcate grele în timpurile de atunci erau puţini, excepţii. Astăzi situaţia este dimpotrivă şi scrierile care îndeamnă la împărtăşirea deasă nu îşi au rostul. Ar trebui ca penitenţii creştini ai zilelor noastre să fie îndemnaţi să citească scrierile amintite mai sus, Pidalionul, Carte foarte folositoare se suflet şi altele de felul acestora, pentru ca să nu se împărtăşească cu nevrednicie.(Vezi şi Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 11, versetele 27-31).
Să luăm aminte, aşadar, pentru că este vorba de două stări duhovniceşti diferite, de două nevrednicii diferite faţă de primirea Sfintei Împărtăşanii. Repetăm, spre o mai bună înţelegere, că este vorba de una care nu ne opreşte de la primirea Sfintei Împărtăşanii (păcatele uşoare) şi o alta care ne opreşte de la primirea ei, mai mulţi sau mai puţini ani, în funcţie de ce fel de canon mai aspru sau mai puţin aspru facem, datorită păcatelor grele pe care le-am săvârşit. Altminteri nu se explică faptul că Sfântul Nicodim Aghioritul, în unele scrieri, îndeamnă la împărtăşire deasă, însă în altele arată clar că sunt unii care nu pot să se împărtăşească, decât după ce sunt opriţi de la Sfânta Împărtăşanie un timp şi fac anumite nevoinţe, după cum vedem în notele extinse pe care le scrie la Pidalion sau în învăţăturile sale din Carte foarte folositoare de suflet.
Pe cei care suntem nedumeriţi de faptul că deşi sunt dezlegaţi de păcate atunci când ne spovedim, nu suntem lăsaţi totuşi să se împărtăşim, Sfântul Nicodim Aghioritul ne învaţă: „Dacă cineva, fiind nedumerit, ar spune că păcatul celui ce se pocăieşte se iartă prin rugăciunea de iertare a duhovnicului - şi deci de ce acestuia nu i se îngăduie să se împărtăşească cu Sfintele Taine, odată ce a fost iertat şi îndreptat? - acestuia îi răspundem în trei chipuri: 1) adevărat este că se iartă păcătosului păcatul, însă nu de-a dreptul, ci socotind că el va împlini canonul şi va sta departe de Sfânta Împărtăşanie (fiindcă de aceea duhovnicul, înainte de iertare, îi hotărăşte canonul şi lipsirea de Sfintele Taine); 2) adevărat este că se iartă păcătosului păcatul, nu însă şi pedeapsa şi certarea pentru păcat, cu alte cuvinte canonul, în care se cuprinde şi îndepărtarea de la Sfânta Împărtăşanie. Fiindcă şi păcatul lui David s-a iertat cu adevărat de Dumnezeu - când Natan i-a spus: „Domnul a ridicat păcatul tău” - dar nu s-a iertat şi pedeapsa pentru păcatul lui, fiindcă, după această iertare, el a fost izgonit din împărăţia sa de către fiul său, Avesalom şi sabia nu s-a îndepărtat de casa lui şi alte nenumărate răutăţi a pătimit, după cum însuşi Natan i le proorocise; 3) adevărat este că se iartă păcătosului păcatul, dar este nevoie ca păcătosul să fie pus la încercare şi, cu timpul, să fie întărit în harul lui Dumnezeu.” (Carte foarte folositoare de suflet)
Credem că ne este destul de limpede fiecăruia, date fiind mărturiile de mai sus de la Sfinţii Părinţi, că astăzi nu mai avem mulţi creştini care să se împărtăşească şi încă foarte des. Majoritatea creştinilor din zilele noastre facem păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie şi nu putem să ne împărtăşim, decât după ce împlinim canoanele date de Sfinţii Părinţi [3] . Ar fi bine să luăm aminte cu toţii la cuvintele Sfântului Paisie de la Neamţ care zice: „Vă spun şi aceasta că eu am căutat cu râvnă în toate sfintele canoane, dacă nu cumva se găsesc oarecare epitimii fără îndepărtarea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine, dar nu am putut găsi. Însă este prea înfricoşată şi înspăimântătoare certarea pusă asupra preoţilor care îndrăznesc să împărtăşească pe cei opriţi de sfintele canoane. Pe amândoi (preot şi credincios n.n.) Biserica îi aseamănă cu Iuda vânzătorul. ” [4]
RSS 2.0